bobârnacul mic

De foarte multe ori, exteriorizezi, prin opinii, ceea ce eşti, în fapt(e).

fugind de o furtună bună

am nimerit-o direct în mijlocul vâlvătăilor tale

sunt precum un fir de iarbă într-o câmpie cu maci

sunt precum un snop de grâu întinzându-şi gâtul către seceră

ochii tăi cântă marşuri războinice pe trupul meu

cuminţenia îşi pierde unul câte unul solzii senini

ah! ce bine e să fii îndrăgostită cu disperare de prezenţa celuilalt

după care ai orbecăit încă din adolescenţă

când citeai romane de dragoste

până spre dimineaţă

dormeai scurt visai degetele eroului

frunzărindu-ţi simţurile

apoi, trează fiind

aşteptai, curioasă, înmiirea nopţilor

fugind în furtună în mijlocul ei am găsit un nufăr care se deschidea

era nufărul acelei furtuni înflorind doar o dată aşteptând doar o clipă

nu ştiam ce se poate întâmpla însă

de câte ori ţi se oferă în viaţă un nufăr de furtună?

am intrat chiar dacă ar fi urmat o condamnare

am intrat cu ceaţa spaimei pe ochi

am închis ochii

„doamne, femeie, te sun de zece minute!

de ce nu răspunzi?”

în birou se adună colegii ochii unora sunt precum roua

se aşează pe chipul tău alţii sorb roua de pe chipul tău

îţi spui: „înmiit îţi aduce răbdarea! iote câţi eroi sunt în preajma ta!”

îţi îndrepţi spatele fusta îţi ordonezi ideile din minte

întortocheate sunt căile întâmplărilor plin de tâlcuri zvâcnetul inimii

surâzi glorioasă mica ta republică de bărbaţi arborează steagul fremătării

numai o dată e azi poemul clipei e darnic ne aparţine

ah, vă jur, acesta trebuia să fie un siropos poem de dragoste

însă culoarea de lămâie a zilei favorizează discursul carnal

dau în bobi

am adunat bobi de grindină colorată

în cutiuţele pentru gheaţă ale congelatorului

i-am strâns dintr-o toamnă şi-o primăvară

i-am descântat într-o noapte cu fulgere sub cireşul din curte

9 bobi de grindină de toamnă 9 bobi de grindină de primăvară

în 9 zile ai să-mi ceri prima întâlnire

aşa mi-au zis bobii

din cornul abundenţei au ieşit zilele cele bune

mi-au umplut farfuria din lut cu cireşe amare

-ndulcite de noroc

am luat fusul bunicii am tors fire de apă odată cu

cele nouă vieţi ale iubirii

*

ţi-ai descheiat doi nasturi de la cămaşă ai pornit pe cărarea

ce urcă spre vârful cetăţii în renovare

secretara ta te-a rugat să folosiţi telecabina

tu ai preferat să intri în pântecul de piatră

să trezeşti din adormire duhurile zidurilor vechi

de care vrei să te apropii

demult ai scris că aştepţi dintr-o altă viaţă

să încaleci un balaur de rocă

să treci de porţile acoperite cu rădăcini de soc

să găseşti cartea tuturor gândurilor

aşa că te-ai făcut arheolog

apoi ai primit o funcţie administrativă în oraş

inima ta a ţipat ascuţit fără a fi luată în seamă

ai o fire orgolioasă aşa că eşti mulţumit

peste inimă ai aşezat un strat imens de susţineri mentale

toate uşile toate ferestrele îţi sunt deschise

au dispărut porţile

*

odată cu moartea păpădiilor înmugureşte socul

se adună muguri se pun în apa grindinei

9 zile se beau 9 înghiţituri

până dau roade gândurile cele înţelepte

toarse de fuiorul inimii

care ştie mai bine

amării

ţi-am muşcat lobul urechii era amărui

te-am muşcat din partea coastei care-ţi lipseşte era amăruie

ţi-am muşcat buzele prin care scoteai rotocoale de râs erau amărui

uneori eşti numai bun de muşcat, mărule biblic

apoi să se scrie despre tine

îţi strălucesc ochii prin care supui la dragoste

îţi străluceşte steaua-ntunecată din frunte

în ceteatea stelei tale ai ademenit unicornii inimilor cuminţi

i-ai lăsat fără aripi inimile te aşteaptă doritoare

te hrăneşti din ele furtunile lor de lumină le aduni sub lacăt

lăsându-le sângerânde şi zvâcnind cu putere

de-aici, cutremurele

nicio inimă nu strigă din întuneric după lumina ei

din când în când mai adaugi o crestătură

mai retezi un mugur scăpat din craterul vreunei amintiri

despre icoanele rămase fără candele

atunci a fost momentul tău în care ai alunecat

în trupul femeilor

locuindu-le cu flăcările tale agresiv-cotropitoare

îndelung le-ai locuit le-ai înlocuit pentru totdeauna

sfiala limpede cu aşteptarea mărturistă cu trupul

cântându-şi spasmodic sonetele pierzaniei

tu eşti sufletul universal

perechea fiecărei femei îmbrăţişate cu tandreţe

de braţele tale primejdioase

transformate în pliscuri de vulturi

după ce s-a topit ceara ultimei lumânări tămăduitoare

prin buzele tale amărui au curs laptele şi mierea

dar ochii tăi pregăteau lasourile din manuscrise

cu vorbe de dragoste

săltau sânii iubitelor pe care le-ai scos din minţi

dezbrăcându-le din priviri şi vorbindu-le despre tainele

iubirii veşnice

turturele visătoare dornice de un cuib apărat

au nimerit pe saltele umplute cu paie de leuştean

s-au strâns unele lângă altele în speranţa că

vor reveni la viaţă după ce-ţi vei pierde şi tu minţile după cineva

păsările lui attar

m-am trezit nomadă cu gândul la attar
poetului din nişapur i-am trimis un vers sesamic
apoi am pornit în călătorie îmbrăcată doar într-o rochie de in
cu tălpile goale pe trotuarul rece zgrunţuros contemporan

până la iarba astrală voi pierde picături de sânge voi simţi asta
dar am nevoie de o călătorie alta decât cu mijloace de transport
am nevoie de călătoria din care să revin cu un ultim suflet
eliberându-mă de temele omeneşti care mă ţin legată
de stânca dorinţelor de alţi oameni de contemplările vizibile

ţi-e teamă ţie ţi-e teamă de născocirile minţii mele
de întunericul pe care-l port în pântecele din care se nasc
îngheţurile nopţilor în care nu suport atingeri pământene
dimineaţa ne trezim într-o baltă cu cifre transparente
îşi iau zborul când deschidem ochii parcă n-ar fi fost nimic
cifrelor le-au crescut aripi prind glas se îndepărtează de noi
în dreptul inimii mele e o mică ciupitură de plisc
am fost însemnată a venit ziua în care încep căutarea

apoi plec la serviciu apoi mă îndrept spre cetate
totul devine confuz te sun „s-a întâmplat ceva în dimineaţa asta?”
„să vedem: nu te-ai dat cu ruj. m-ai sărutat scurt. nu ţi-ai băut cafeaua
ai uitat lumânarea aprinsă. şi, nu ştiu ce naiba e cu penele alea de pasăre
în pieptene!”