amării

ţi-am muşcat lobul urechii era amărui

te-am muşcat din partea coastei care-ţi lipseşte era amăruie

ţi-am muşcat buzele prin care scoteai rotocoale de râs erau amărui

uneori eşti numai bun de muşcat, mărule biblic

apoi să se scrie despre tine

îţi strălucesc ochii prin care supui la dragoste

îţi străluceşte steaua-ntunecată din frunte

în ceteatea stelei tale ai ademenit unicornii inimilor cuminţi

i-ai lăsat fără aripi inimile te aşteaptă doritoare

te hrăneşti din ele furtunile lor de lumină le aduni sub lacăt

lăsându-le sângerânde şi zvâcnind cu putere

de-aici, cutremurele

nicio inimă nu strigă din întuneric după lumina ei

din când în când mai adaugi o crestătură

mai retezi un mugur scăpat din craterul vreunei amintiri

despre icoanele rămase fără candele

atunci a fost momentul tău în care ai alunecat

în trupul femeilor

locuindu-le cu flăcările tale agresiv-cotropitoare

îndelung le-ai locuit le-ai înlocuit pentru totdeauna

sfiala limpede cu aşteptarea mărturistă cu trupul

cântându-şi spasmodic sonetele pierzaniei

tu eşti sufletul universal

perechea fiecărei femei îmbrăţişate cu tandreţe

de braţele tale primejdioase

transformate în pliscuri de vulturi

după ce s-a topit ceara ultimei lumânări tămăduitoare

prin buzele tale amărui au curs laptele şi mierea

dar ochii tăi pregăteau lasourile din manuscrise

cu vorbe de dragoste

săltau sânii iubitelor pe care le-ai scos din minţi

dezbrăcându-le din priviri şi vorbindu-le despre tainele

iubirii veşnice

turturele visătoare dornice de un cuib apărat

au nimerit pe saltele umplute cu paie de leuştean

s-au strâns unele lângă altele în speranţa că

vor reveni la viaţă după ce-ţi vei pierde şi tu minţile după cineva