păsările lui attar

m-am trezit nomadă cu gândul la attar
poetului din nişapur i-am trimis un vers sesamic
apoi am pornit în călătorie îmbrăcată doar într-o rochie de in
cu tălpile goale pe trotuarul rece zgrunţuros contemporan

până la iarba astrală voi pierde picături de sânge voi simţi asta
dar am nevoie de o călătorie alta decât cu mijloace de transport
am nevoie de călătoria din care să revin cu un ultim suflet
eliberându-mă de temele omeneşti care mă ţin legată
de stânca dorinţelor de alţi oameni de contemplările vizibile

ţi-e teamă ţie ţi-e teamă de născocirile minţii mele
de întunericul pe care-l port în pântecele din care se nasc
îngheţurile nopţilor în care nu suport atingeri pământene
dimineaţa ne trezim într-o baltă cu cifre transparente
îşi iau zborul când deschidem ochii parcă n-ar fi fost nimic
cifrelor le-au crescut aripi prind glas se îndepărtează de noi
în dreptul inimii mele e o mică ciupitură de plisc
am fost însemnată a venit ziua în care încep căutarea

apoi plec la serviciu apoi mă îndrept spre cetate
totul devine confuz te sun „s-a întâmplat ceva în dimineaţa asta?”
„să vedem: nu te-ai dat cu ruj. m-ai sărutat scurt. nu ţi-ai băut cafeaua
ai uitat lumânarea aprinsă. şi, nu ştiu ce naiba e cu penele alea de pasăre
în pieptene!”